Cota unica majorata sau impozit progresiv: de la promisiuni la fapte

Privesc cu dezgust cum actuala putere pune in aplicare promisiunea cea mai periculoasa pentru romani:

„vom lua de la cei bogati si vom da la cei saraci”, in traducere: vom impozita mai mult pe cei cu salarii sau profituri mari, si cam aici se opreste, pentru ca partea a doua a promisiunii, „… si vom da la cei saraci”, nu se mai realizeaza, deoarece banii obtinuti in plus raman la bugetul de stat de unde se mai platesc salarii unor noi ministri, unor noi agentii care sa faca nu stiu ce, etc., adica la ei si la ai lor, nu la omul de rand.

Aceasta este o mare pacaleala.

De fapt, rezultatul este altul: in practica, angajatorii nu negociaza niciodata salariul net, ci pe cel brut; asadar, un impozit pe venit mai mare sau un impozit progresiv, va fi suportat de angajat.

Nu va amagiti la gandul ca va mari cineva salariile in cazul unei majorari a impozitului pe venit.

Deci, pierde angajatul, castiga statul. Dar acest castig este doar in prima faza, deoarece va creste evaziunea si, in timp, se ajunge la colectarea unor sume mult mai mici decat inainte.

Nu voi face o teorie asupra acestei probleme, sustin teoria dnei Andrea Paul: http://www.andreeapaul.ro/blog/2013/10/de-la-introducerea-cotelor-unice-tendinta-in-regiune-a-fost-de-reducere-a-impozitului-pe-venit-si-nu-de-majorare/

Doresc doar sa subliniez importanta cotei unice si faptul ca pierderea ar fi doar la salariat, iar un salariat cu 2000 ron sau 4000 ron nu este un om bogat. In practica, taxarea foarte mari la „bogati” inseamna somaj, locuri de munca pierdute, munca la negru, incasari mai mici la buget, in timp.

 

 

Anunțuri

Daca dragoste nu ai, nimic nu esti

Etichete

,

Nu conteaza cine suntem, cat de buni suntem, ci conteaza pe cine iubim si cat iubim.

Am retinut intr-o seara raspunsul doctorului Oprescu la intrebarea <Cum reusisti sa rezistati in spital vazand atata suferinta si atatea boli?><Eu ma hranesc din bucuria lor. Ei nici nu stiu ca eu ma hranesc permanent din bucuria lor care devine a mea si-mi da energie.>

Mi-am dat seama in acel moment de ce atunci cand sunt suparata, trista si epuizata, o imbratisare a sotului meu, ma readuce, parca, la viata. Pentru ca eu ma hranesc din dragostea lui si a fiului meu si de acolo imi iau energia pentru lupta de zi cu zi.

Fiecare zi pe care o traim este cea mai buna, fiecare zi este cea mai importanta din viata noastra, nu exista zile banale, nu exista zile cand nu se intampla nimic, Trebuie doar sa fim niste buni ascultatori ai inimii noastre care-si canta neincetat cantecul ei de iubire, mai buni ascultatori ai Universului ce ne inconjoara, de la familie, la pasari, plante si flori. Mai avem timp sa privim cerul senin sau plin de nori, avem timp sa privim pasarelele sau florile? Pentru ca, daca raspunsul este <nu>, atunci trebuie sa ne oprim putin si sa privim mai atent; sa transformam o zi banala intr-o zi minunata.

Fiul meu de 8 ani are un jurnal, Scrie in el in fiecare seara tot ceea ce s-a intamplat in acea zi si atunci cand suntem toti acasa, se vede din scrierile lui, pentru ca aminteste si de noi in jurnalul lui de fiecare data. Ma cuprinde o bucurie fara margini atunci cand vad la sfarsitul fiecarei pagini, fraza <A fost o zi minunata>. Imi amintesc ca, in prima seara in care a scris in jurnal, la sfarsit statea scris:<aceasta a fost o zi foarte grea si obositoare pentru mine si cred ca si pentru mami a fost la fel si desigur si pentru tati> Atunci i-am explicat ca, oricat ar fi de greu, la sfarsitul zilei trebuie sa ne gandim la ceea ce am realizat, sa-i privim pe cei care ne iubesc si sa ne bucuram de ziua care tocmai a trecut. El a rescris pagina de jurnal si imi preda aceasta lectie in fiecare zi in care citesc ceea ce a scris.

Este intr-adevar minunat sa-ti vezi copilul crescand, jucandu-se, apoi scriind in jurnal, bucurandu-se de viata. Cred ca atunci cand simti ca iti pierzi linia, trebuie sa te intorci la origini, sa-ti amintesti de unde ai plecat, ce scop ti-ai propus, ce ai realizat si ce mai ai de facut.

Unde esti? AICI. Cat e ceasul? ACUM.  Cine esti? ACEST MOMENT. Acestea sunt raspunsurile care trebuie sa ne defineasca. Suntem acest moment pe care il facem sa fie banal sau grandios si facem asta acum, nu mai tarziu.

Felicitari, Isadora!

Etichete

, ,

Imagine

Examenul de bacalaureat s-a incheiat. Cei care au invatat au trecut, iar cei care nu invatat au picat acest examen important.

Deschid televizorul si ce vad? Peste tot, pe toate canalele de televiziune, erau stiri despre elevii care au picat BAC-ul, procente doar cu cei care au picat, titluri de genul:

„Bacalaureatul din acest an zugrăveşte proporţiile dezastrului din şcoala românească.”

Priveam si nu reuseam sa inteleg ce se intampla? Pe mine ma intereseaza sa aud stiri despre elevii care au trecut BAC-ul, nu despre cei care au picat. Diverse „personalitati” isi dadeau cu parerea pe la TV, intrebindu-se ce vom face cu acesti copii care au picat BAC-ul.

Hei, nimeni nu se intreaba ce vor face elevii silitori si deosebiti care au trecut examenul de bacalaureat? Pe ei trebuie sa-i promovam. Trebuie sa-i scoatem in fata.

Si apoi, de ce sa ne intrebam ce le vom oferi copiilor care au picat BAC-ul? De asta s-a ocupat d-na Andronescu atunci cand a desfiintat scolile de meserii; de asta se ocupa toate televiziunile care promoveaza incultura; dar, mai ales, de asta se ocupa parintii acestor copii. Ei unde sunt in aceasta ecuatie?

Este de vina sistemul sau nu, poate este vinovat profesorul, sau poate sunt vinovati prietenii, „anturajul”, cum se mai spune, dar parintii? Unde sunt parintii acestor copii?Sau, mai bine zis, unde au fost 4 ani?

Pe mine ma intereseaza sa aud la toate canalele de televiziune vorbindu-se despre elevii care au promovat, despre Irina Alduca care a promovat cu 10 pe linie si despre vecina mea, o fata deosebita, cuminte si cu respect, Visoschi Ioana Isadora care a promovat cu media 9.65.

Felicitari, Isadora!